Evenimente cu ocazia implinirii de catre Principele Nicolae al Romaniei a varstei de 25 de ani si primirea titlului de Principe al Romaniei si Alteta Regala

11 iun. 2010

Luni, 14 iunie, ora 18:00, Majestatea Sa Regele Mihai I a conferit Altetei Sale Regale Principelui Nicolae Decoratia Regala Nihil Sine Deo. In continuarea acestui eveniment, Palatul Elisabeta a gazduit o receptie organizata cu ocazia implinirii a 25 de ani de catre Principele Nicolae si primirii de catre acesta a titlului de Alteta Regala si Principe al Romaniei.

Marti, 15 iunie, Familia Regala a vizitat Manastirea Dealu si Catedrala Arhiepiscopala din Targoviste, fiind oaspetii Inalt Prea Sfintitului Parinte Nifon, Arhiepiscopul Targovistei, care a binecuvantat pe membrii Familiei Regale intr-un scurt Serviciu Religios.

Tot marti, de la ora 19:30, Regele Mihai I si Regina Ana, precum si Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu vor fi alaturi de Principele Nicolae la concertul sustinut de Camerata Regala, la Universitatea Nationala de Muzica.

Miercuri, 16 iunie a.c., Principele Nicolae va porni intr-un tur al tarii, vizitand Sinaia (16 iunie), Alba Iulia (17 iunie), Cluj (18 iunie), Targu Mures (19 iunie) si Brasov (20 iunie). Sambata, 19 iunie, Principele Nicolae va participa la un serviciu religios, in comuna Comori, judetul Mures. Duminica, 20 iunie, oaspetele regal va participa la un alt serviciu religios in Brasov, la parohia Sf. Imparati Constantin si Elena. Pe parcursul vizitei in tara, Alteta Sa Regala va vizita principalele obiective istorice si religioase din fiecare oras, urmarind sa cunoasca viata, obiceiurile si dorintele romanilor.

Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei s-a nascut la 1 aprilie 1985 in Geneva, Confederatia Helvetica. A absolvit Colegiul Shiplake, din localitatea Henley-on-Thames, Marea Britanie, fiind in prezent student al Colegiului Royal Holloway din cadrul Universitatii Londrei. Alteta Sa Regala este fiul si primul copil al ASR Principesei Elena. Sora Principelui Nicolae este Domnisoara Elisabeta Karina De Roumanie. Sotul ASR Principesei Elena este Domnul Alexander Phillips Nixon.

Potrivit Normelor Fundamentale adoptate de Majestatea Sa Regele Mihai I la 30 decembrie 2007, Coroana Romaniei, alaturi de pozitia de Sef al Familiei Regale se transmite ASR Principesei Mostenitoare Margareta, apoi ASR Principesei Elena si, mai departe, ASR Principelui Nicolae, acesta fiind, deci, al treilea in ordinea de succesiune.

ASR Principele Nicolae a mai vizitat Romania si in anii trecuti, implicandu-se in activitati caritabile, in special in domeniul protectiei mediului. Alteta Sa Regala este primul voluntar al MaiMultVerde.

{gallery(70)}