Consiliul Regal

Consiliul Regal

Consiliul Regal este un corp consultativ care ajută, prin sfaturile şi rezoluţiile lui, Şeful Familiei Regale în deciziile sale curente sau de importanţă istorică, juridică, economico-financiară, politică şi dinastică. El este succesorul comitetelor politice şi consultative înfiinţate de Regele Mihai I în cursul exilului şi după anul 1989.

Actualul Consiliu Regal a fost creat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, printr-un Decret Regal semnat la 25 ianuarie 2018.

Membrii Consiliului Regal:

ASR Principesa Elena a României

Principesa Elena a României, cea de-a doua fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, s-a născut pe 15 noiembrie 1950, la Lausanne. A fost botezată în confesiunea ortodoxă, la Biserica Ortodoxă din Lausanne.

A petrecut copilăria în Anglia, alături de părinți și de surorile ei, Majestatea Sa Margareta și Principesa Irina.

Principesa Elena şi-a început studiile în Italia, la Florenţa, împreună cu sora sa mai mare, Principesa Margareta. A urmat gimnaziul la Şcoala Internaţională din Elveţia, apoi la Daneshill House School, Hampshire, unde a rămas până în 1965, încheindu-şi studiile la Bexhill-on-Sea.

Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei

Născut la 16 decembrie 1955, a studiat la Universitatea din Saint-Gall din Elveția și apoi a obținut un Master în economie și politică de la Universitatea din Innsbruck, Austria. A servit în Armata Austriei ca Ofițer în rezevă. S-a alăturat unei bănci elvețiene în 1983, mai întâi într-o funcție executivă bancară, iar apoi ca manager senior, iar din 1990 este Partener. Din 2008 este director al unei companii de utilități publice franceze, iar din 2014 director al unei burse elvețiene. În 1984 s-a căsătorit cu Alteța Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei, împreună cu care are cinci copii. Ca Principe al Belgiei, este Patronul mai multor organizații caritabile și asociații dedicate conservării patrimoniului cultural din Belgia.

Dl Andrew Popper, Președintele Consiliului Regal

Născut în 1944 la București, domnul Andrew Popper a absolvit Academia de Ştiințe Economice din București, iar după terminarea facultății a profesat în domeniul economic, financiar și bancar la Roma și apoi la New York și Londra. După 1989, acesta a reprezentat pe Majestatea Sa Regele Mihai I în negocierile cu guvernul român, privitoare la restituirea castelelor Peleș și Pelișor. Din 10 mai 2006, Majestatea Sa Regele l-a numit Şef al Casei Majestății Sale Regelui, funcțiune pe care o îndeplinește și în prezent.

Maestrul Adrian Vasiliu

Născut la 31 martie 1952, Maestrul Adrian Vasiliu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București, dar și Facultatea de Matematică a aceleiași universități. Timp de trei ani, după absolvire, a fost judecător la Judecătoria Sectorului 8, București, iar din 1980 este avocat în cadrul Baroului București. În perioada 1980-1983 a publicat trei volume de poezii. După 1989, a fost recunoscut pentru reușitele sale la bară în procese privind retrocedările proprietăților confiscate în timpul regimului comunist, devenind din 1998 avocat al Majestății Sale Regelui Mihai I. Pentru meritele sale în susținerea juridică a Casei Regale a fost decorat cu Crucea Casei Regale a României, Decorația Regală Nihil Sine Deo și Ordinul Coroana României în grad de Comandor.

Dr Jonathan Eyal

Născut în 1955 în România, domnul Jonathan Eyal a fost educat la Universitatea Oxford și Universitatea din Londra, având o licență și un master în drept și relații internaționale. Şi-a dobândit doctoratul la Oxford, în anul 1987. După trei ani ca profesor la Oxford, a fost numit cercetător în cadrul Royal United Services Institute, Londra (cel mai longeviv institut dedicat apărării și securității internaționale, din lume). Din 1990, Dr Eyal este Directorul de Studii al Institutului, precum și editor al publicației RUSI Newsbrief. Dr Eyal este autorul mai multor volume privitoare la cheltuielile militare din spațiul fostului bloc sovietic, precum și asupra relațiilor militare din perioada sovietică. Publică în mod constant articole în revistele britanice de specialitate și își prezintă expertiza în fața comitetelor de specialitate ale Camerei Comunelor din Marea Britanie.

Dr Anneli Ute Gabanyi

(din ianuarie 2016)

Născută în 1942 în București, doamna Anneli Ute Gabanyi este cercetător politic, critic literar, jurnalist și filolog, care activează de mai multe decenii în Germania. Este absolventă a Universității din Cluj (filologie și științe politice), dar și a Universităților din Auvergne și din California de Sud. Şi-a obținut doctoratul în filologie din partea Universității Helmut Schmidt din Hamburg. Activitatea ei științifică este dedicată Războiului Rece, Revoluției române din 1989, dar și problemelor curente de geostrategie din zona Europei răsăritene. După o carieră în cadrul Radio Europa Liberă (ca analist și șef al secției de cercetare pentru România) și la Institutul de Studii Sudest-Europene de la Munchen, Dr Gabanyi a lucrat din 2001 ca cercetător asociat al Institutului German pentru Studii Internaționale și Securitate din Berlin.

Avocat dr. Ioan-Luca Vlad

Născut în 1986 la Bucureşti, domnul Ioan-Luca Vlad este absolventul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, precum şi al Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene (universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne), absolvind şi cursuri masterale (specialitatea drept privat) în cadrul aceleiaşi universităţi. Este doctor în drept (specialitatea drept internaţional public şi privat) în coordonarea prof. univ. dr. Raluca Miga Beşteliu, cu o teză privind statele şi anexiunile teritoriale nerecunoscute. A fost pentru mai mulţi ani reprezentantul în România al Centrului European pentru Drept Spaţial şi mediator autorizat.

Este autorul şi coautorul mai multor volume, unele dedicate Familiei Regale („Jubileul Regelui”,

„Monarhiile în secolul XXI”, „Coroana în societatea românească”), iar altele dreptului („Succesiuni internaţionale. Regulamentul 650/2012”), precum şi al numeroase articole în publicaţii tradiţionale (Pandectele Române, Revista Română de Drept Privat) şi on-line (blogul România Regală, revista Universul Juridic etc.).

Din anul 2008 este Cancelarul Decoraţiilor Regale, iar din 2010 este secretar al Consiliului Regal. Pentru meritele sale în serviciul Familiei Regale a fost decorat cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate şi cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofiţer. Din anul 2014 activează în cadrul cabinetului individual, anterior fiind avocat colaborator al maestrului Adrian Vasiliu.

Actualul Consiliu Regal succede celui creat de Regele Mihai I al României, prin Decretul Regal semnat la 1 octombrie 2010 în Aubonne, Elveţia.

Conform tradiției, Consiliul Regal își încheie misiunea imediat după decesul Șefului Familiei și al Dinastiei care l-a numit. Membrii Consiliului Regal își prezintă demisiile de onoare, după care noul Șef al Familiei și al Dinastiei dizolvă Consiliul și numește noul Consiliu Regal.

Membrii Consiliului Regal creat de Regele Mihai I, care a funcționat de la 1 octombrie 2010 până la 10 decembrie 2017:

Alteța Sa Regală Margareta, Custodele Coroanei române

ASR Principele Radu

ASIR Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei

Dl Andrew Popper, Președintele Consiliului Regal

Maestrul Adrian Vasiliu

Dr Jonathan Eyal

Dl Guy Pochelon

ES Ambasadorul Mihnea Constantinescu 

(octombrie 2010 – decembrie 2015)

Dl Anders Lindberg – Suedia 

(din ianuarie 2015)

Dr. Anneli Ute Gabanyi 

(din ianuarie 2016).

Secretarul Consiliului a fost, în perioada 2010-2017, avocat dr. Ioan-Luca Vlad, Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României.

Până în prezent, Consiliul Regal a avut următoarele sesiuni:

Sesiunea I: 2-4 octombrie 2010, Palatul Elisabeta, Bucureşti;

Sesiunea a II-a: 19-20 februarie 2011, Palatul Elisabeta, Bucureşti;

Sesiunea a III-a: 31 octombrie 2011, Aubonne, Elveţia. Cu aceeaşi ocazie a avut loc şi un Consiliu al Familiei Regale, conform art. 9 din Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, condus de Majestatea Sa Regele.

Sesiunea a IV-a, 1 august 2015, Aubonne, Elveţia;

Sesiunea a V-a, 1-2 martie 2016, Morges, Elveţia.

Toți membrii Consiliului Regal sunt de drept membri ai Ordinului Coroana României.