CuprinsCaută

Fondarea Palatului Universitar din Copou, acum 125 de ani

21.11.2018
TwitterFacebook

Articol de Alexandru Grigoraș

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a intrat în posesia documentului care a fost întocmit cu prilejul momentului solemn de așezare a pietrei de temelie a Palatului Universitar din Copou, la 23 mai 1893. Actul, care marchează începutul lucrărilor la noul sediu al Universității din Iași, este semnat de A.S.R. Principele Ferdinand, Moștenitor al Coroanei României la acea vreme. De asemenea, documentul mai conține semnăturile rectorului Universității, matematicianul Neculai Culianu, mitropolitului Moldovei și Sucevei, Iosif Naniescu, ministrului Lascăr Catargi, ministrului Tache Ionescu dar și arhitectului clădirii, Louis Pierre Blanc. Ciocanul și mistria folosite la așezarea pietrei de temelie a Palatului Universitar din Copou sunt expuse în secțiunea academică a Muzeului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Coincidența face ca anul 1893 să fie anul nașterii viitorului Rege Carol al II-lea, primul rege român născut pe pământul țării.

Clădirea a fost inaugurată cu fast patru ani mai târziu, la 21 octombrie 1897, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta. Edificiul a fost extins în timpul domniei Regelui Carol al II-lea (anii 1930), când s-a adăugat frontonul central, scara monumentală, precum și un corp simetric în partea de jos.

Astăzi, în clădire funcționează 8 dintre cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: Chimie, Drept, Filosofie și Științe Social-Politice, Fizică, Istorie, Litere, Matematică și Teologie Romano-Catolică.

 

×

Căutare