CuprinsCaută

Basmele Reginei Maria, concurs internațional aflat la a XIII-a ediție

05.07.2018
TwitterFacebook

Joi, 5 iulie 2018, pe Platforma cu Lei din fața Palatului Elisabeta au fost acordate premiile concursului internațional “Basmele Reginei Maria”, ajuns la ediția a XIII-a. Concursul se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta și al Principelui Radu.

Competiția literară adună anual șapte sute de elevi-concurenți, iar două sute dintre participanți primesc premii. Concursul are caracter internațional, alăturând elevilor români colegi ai lor din China, Republica Moldova, Italia, Suedia, Franţa, Letonia și Bulgaria.

Anul acesta, premiile au fost înmânate elevilor câștigători de către Principele Radu. Alteţa Sa Regală i-a felicitat pe organizatorii concursului pentru “perseverenţa de a duce timp de 13 ediţii această competiţie, ridicând-o la rang naţional şi internaţional”, fapt ce dovedeşte că “societatea românească are o tradiţie îndelungată, atât democratică, cât şi în privinţa libertăţilor şi a societăţii civile, suficient de mare ca să poată crea evenimente şi în alte spaţii decât Capitala”.

“De aici, de la Palatul Elisabeta, pleacă în fiecare an premii către copiii dumneavoastră, dar inima acestui eveniment este capitala Olteniei. Un foarte frumos exemplu despre cum se poate construi civic în orice fel de parte a ţării. Să considerăm ploaia un semn de prosperitate şi de belşug, aşa cum îl sperăm cu toţii pentru România acelor ani în care copiii câştigători vor fi adulţi şi vor lua locul dumneavoastră la catedră şi al părinţilor ca răspundere în familie”, a spus Principele Radu.

Concursul are două secțiuni la concursul de creație literară — basm și pagini de jurnal și două secțiuni la concursul de artă plastică — pictură digitală și pictură clasică.

Concursul internațional “Basmele Reginei Maria” a avut prima ediție în anul 2006 și a fost creat la inițiativa Palatului Copiilor din Craiova și a Inspectoratului Școlar Județean Dolj, cu participarea Colegiului Național “Frații Buzești” și a Colegiului Național “Carol I” din municipiul Craiova.

Ajuns la a XIII-a ediție, concursul se bucură de mult interes din partea elevilor de toate vârstele din liceele țării și de admirație din partea celor care îl cunosc. Profesoara Daniela Calafeteanu, inițiatoarea acestui valoros eveniment anual, a fost distinsă cu Medalia Regală de Loialitate în martie 2018, la Sala Tronului de la Palatul Regal.

În mod simbolic, numele câștigătorilor din acest an a fost rostit de o studentă de la Universitatea Sorbona, premiantă a concursului Basmele Reginei Maria, cu câțiva ani în urmă.

Principele Radu a felicitat pe câștigători, a înmânat diplome și volume editate de organizatorii concursului și a invitat pe cei prezenți la o scurtă recepție.

 

Fotografii de Daniel Angelescu

×

Căutare