CuprinsCaută

Douăzeci de ani de diplomație regală, în zilele noastre

21.03.2017
TwitterFacebook

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, găzduiește astăzi, marți, 21 martie 2017, la Palatul Elisabeta, începând cu ora 19, o seară dedicată aniversării a douăzeci de ani de la prima vizită a Majestății Sale Regelui Mihai reprezentând România, cu susținerea Guvernului, pentru integrarea țării noastre în NATO. Alături de Principesa Moștenitoare Margareta se va afla Principele Radu. De asemenea, va fi prezentă Principesa Maria.

La ora 19,00 va avea loc o ceremonie în Sala Regilor, urmată de un dineu în Sufrageria Mare. Vor lua cuvântul Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Excelența Sa domnul Prim-ministru Sorin Grindeanu și Excelența Sa domnul Emil Constantinescu, Președintele României (1996-2000).

Au fost invitați reprezentanți ai Instituției Președintelui României, Guvernului, Armatei, Academiei Române, Corpului Diplomatic și societății civile.

În anii președintelui Emil Constantinescu și ai Guvernului Victor Ciorbea, s-a reînnodat firul diplomației regale și al angajamentelor publice în țară, cu sprijin guvernamental, care au continuat neîntrerupt de atunci încoace.

Vineri, 21 martie 1997, Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu au ajuns în Marea Britanie, prima țară a “Turneul regal NATO”. Regele și Regina au continuat cu alte șase vizite externe în 1997, în Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca și Spania. Regele, având alături ambasadorul și reprezentanții Guvenului țării sale, a lăsat o imagine diferită de cea atribuită, în mod obișnuit, României.

Regele Mihai a continuat cu vizite în Statele Unite ale Americii (mai 2000 și octombrie 2000), alte șapte vizite NATO și UE (martie-septembrie 2002), în Franța (2007), precum și în alte țări occidentale. Regele Mihai a reprezentat România la Cetatea Vaticanului (1999, 2005, 2012), în Federația Rusă (2005 și 2010), în Ungaria, Slovacia, Cehia, Serbia, Spania, Suedia, Bulgaria și a vizitat românii din Ucraina (2000) și Republica Moldova (2006). De la vârsta de 75 de ani la cea de 93 de ani, Regele Mihai a cunoscut cei mai prolifici ani de activitate oficială externă din întreaga sa viață. Un formidabil exemplu de constanță, răbdare și înțelepciune.

Un rol important în primii pași ai diplomației regale de după 1989 l-a avut Regina Ana. Simțul datoriei, curajul și umorul ei au contribuit la scrierea acestei pagini din viața Familiei Regale.

Din 1997 până astăzi, Familia Regală a susținut peste 10 000 de angajamente publice în interiorul țării și a efectuat 315 de vizite oficiale în străinătate (sprijinite de Guvernul României și coordonate de Ministerul de Externe, cu concursul Ministerului Apărării Naționale). Întâlnirile au fost legate de economie, apărare, educație, credință, cooperare locală sau regională, cultură, știință, proiecte sociale, diplomație și sport.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu au continuat împreună sau individual șirul soliilor regale externe. Palmaresul acestor două decenii arată astfel: Familia Regală s-a întâlnit de 110 ori cu șefi de stat în țările vizitate și a fost vizitată, la rândul ei, de 42 de șefi de stat străini, președinți sau suverani, veniți în țara noastră. Pe parcursul celor douăzeci de ani, România a cunoscut zece guvernări diferite.

 

Fotografiile surprind:

Regele Mihai la Piața Universității, 28 februarie 1997.

Regele Mihai, Regina Ana și Ducele de Kent, la întâlnirea găzduită de Royal United Service Institution, la Londra, vizita regală NATO din anul 2002

Regele Mihai și Regina Ana, Regele Juan Carlos și Regina Sofia ai Spaniei, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu la Palatul Zarzuela de la Madrid, vizita regală NATO din anul 2002

Regina Ana în timpul vizitei NATO din Danemarca, la Copenhaga, în anul 2002

Vizita regală NATO din Norvegia, la Oslo, în anul 2002

Vizita regală NATO din Norvegia, la Oslo, în anul 2002

Vizita Familiei Regale a României la New York, în mai 2000

Vizita Familiei Regale a României la San Francisco, în octombrie 2000

Regele Mihai I adresându-se membrilor World Affairs Council din San Francisco, în luna octombrie 2000

Vizita Familiei Regale a României la San Francisco, în octombrie 2000

LE ROI MICHEL ET LA REINE ANNE DE ROUMANIE – DINER DE GALA DANS LES SALONS BOFFRAND DE LA PRESIDENCE DU SENAT, 9 OCTOBRE 2007

HELENE CARRERE D’ ENCAUSSE ET LE ROI MICHEL DE ROUMANIE – DINER DE GALA DANS LES SALONS BOFFRAND DE LA PRESIDENCE DU SENAT, 9 OCTOBRE 2007

LA PRINCESSE MARGARETA DE ROUMANIE ET SON MARI LE PRINCE RADU – DINER DE GALA DANS LES SALONS BOFFRAND DE LA PRESIDENCE DU SENAT, 9 OCTOBRE 2007

Revenirea in Romania a Regelui Mihai I, insotit de Regina Ana si de membrii Familiei Regale. Aeroportul Otopeni, 18 mai 2001. Foto ROMPRES/Alex TUDOR

Revenirea in Romania a Regelui Mihai I, insotit de Regina Ana si de membrii Familiei Regale. In imagine, sosirea la Palatul Elisabeta. 18 mai 2001. Foto ROMPRES/Sorin LUPSA

Regele Mihai I si Regina Ana la Palatul Elisabeta, 18 mai 2001.
Foto ROMPRES/ Sorin LUPSA

Intalnirea dintre Regele Mihai I si Patriarhul Teoctist, la Patriarhia Romana, 27 mai 2001. Foto ROMPRES/ Simion MECHNO

Participarea Regelui Mihai I si a Reginei Ana la cea de-a 75-a aniversare a Colegiului National “Iulia Hasdeu” din Bucuresti, 19 mai 2001.
Foto ROMPRES/Sorin LUPSA

 

×

Căutare