CuprinsCaută

Vizita regală în Iordania, a doua zi

11.10.2017
TwitterFacebook

În cursul zilei de marți, 10 octombrie 2017, a doua zi a vizitei în Regatul Hașemit al Iordaniei, Altețele Lor Regale au continuat bogata agendă a vizitei.

Principele Radu a vizitat Comitetul Național Paralimpic al Iordaniei și a fost întâmpinat de Alteța Sa Regală Principele Mered al Iordaniei, președintele Comitetului Național Paralimpic din țara sa. Principele Radu este patronul regal al Comitetului Național Paralimpic din România.

În cursul dimineții de marți, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost oaspeții Consiliul Iordanian de Asistență Medicală, aflat sub președinția Alteței Sale Regale Principesa Muna Al-Hussein. La întâlnire a luat parte delegația rectorilor din România, condusă de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor din România.

Marți, la ora amiezii, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au vizitat, împreună cu întreaga delegație universitară, cu membrii Comitetului Sportiv și Olimpic Român și cu reprezentanții Societății Naționale de Cruce Roșie din România cimitirul regal din Amman, unde s-au recules la mormântul Regelui Hussein al Iordaniei, precum și la mormântul fondatorului statului iordanian, Regele Abdullah I.

La Societatea Regală de Științe, Alteța Sa Regală Principele Radu s-a întâlnit cu conducerea societății și cu rectorul și prorectorii Universității Tehnologice “Principesa Sumaya”. Au luat parte rectorii universităților din România care participă la vizită.

Principele Radu a avut apoi o întâlnire cu ministrul Învățământului Superior și Cercetării Științifice, dl profesor Adel Tweisi. A luat parte întreaga delegație a rectorilor români.

Principele Radu și delegația românească au vizitat apoi Universitatea Iordaniei, cea mai mare instituție de învățământ superior din Regatul Hașemit, care a fost fondată în anul 1962 de către Regele Hussein și are astăzi 45 000 de studenți.

Conducerea universității a oferit apoi un prânz de lucru Alteței Sale Regale și distinșilor invitați români. La prânzul de lucru a luat parte ministrul Învățământului Superior și Cercetării Științifice.

În cursul după-amiezii, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta s-a întâlnit la Amman cu Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea. Întâlnirea a avut un caracter privat.

În ziua de miercuri, 11 octombrie 2017, Custodele Coroanei și Principele Radu vor mai lua parte la o recepție organizată la Ambasada României la Amman de ES dl Nicolae Comănescu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Hașemit al Iordaniei. Altețele Lor Regale vor continua vizita orașul Amman și în alte importante centre ale țării, precum orașele Irbid și Zarqa, vor avea întâlniri cu membrii Familiei Regale hașemite, cu membri ai Guvernului, cu personalități din învățământul universitar, din mediul economic și din comunitatea românească.

Membrii Familiei Regale a României vizitează pentru a șaptea oară Iordania, după vizitele din anii 1996, 2004, 2010, 2012, 2013 și 2014. Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana au fost oaspeții Familiei Regale a Iordaniei în anul 1995.

În ultimele două decenii, România a fost vizitată de Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea (2005), de Alteța Sa Regală Principesa Muna, mama suveranului hașemit (2006, 2011, 2013, 2015, 2016 și 2017), precum și de Altețele Lor Regale Principele El Hassan bin Talal, Principesa Sarvath, Principele Ali și Principesa Rym.

Vizita din Iordania este a șaptea vizită peste hotare a Familiei Regale, din acest an. În zilele de 6-9 februarie 2017, Principele Radu a efectuat o vizită în Anglia, în compania președintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Andrian Candu. În luna aprilie, Principele Radu a vizitat Republica Turcia, participând la al XX-lea Summit Marmara de la Istanbul, iar în luna mai a vizitat Republica Moldova, fiind prezent în Chișinău și în localitățile Ocolina și Țepilova Mare. În zilele de 11-14 mai, Principele Radu a reprezentat pe Custodele Coroanei într-o vizită oficială în Polonia. În zilele de 2-4 iunie 2017, Principele Radu a făcut o vizită în orașul Soultzmatt din Franța, pentru a comemora un secol de la moartea soldaților români din Alsacia. În zilele de 16-19 iunie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Bulgaria, pentru a aniversa pe Regele Simeon al II-lea la împlinirea vârstei de 80 de ani.

 

×

Căutare