CuprinsCaută

Cărți

Editor: dr. Mirela Daniela Tîrnă

Arhivele Naționale ale României

Anul: 2019

TwitterFacebook
Testamente regale

Volumul „Testamente regale“ prezintă actele testamentare ale Regilor Carol I și Ferdinand I, și ale Reginelor Elisabeta și Maria, și are menirea de a face lumină într-o problemă controversată − averile regilor României − despre care istoriografia din perioada comunistă susţinea că au avut venituri nemăsurate, nemeritate şi în detrimentul altor categorii sociale.

Volumul demonstrează preocuparea primilor doi regi ai României − Carol I şi Ferdinand I − pentru modernizarea, independenţa şi unitatea românilor pe de o parte şi administrarea echilibrată şi atentă a veniturilor personale şi împărţirea judicioasă a ceea ce au dobândit de-a lungul vieţii, către instituţii pe care le-au creat, biserici, societăţi de binefacere şi membrii familiei, astfel încât posteritatea să păstreze amintirea unor suverani drepţi şi iubitori de neam şi ţară.

×

Căutare