CuprinsCaută

Regina-Mamă Elena, acum 37 de ani

04.09.2019
TwitterFacebook

de av. dr. Ioan-Luca Vlad

Regina-Mamă Elena a României s-a născut sâmbătă, 20 aprilie 1896 (stil vechi) / 2 mai 1896 (stil nou), la orele 2 dimineaţa, ca fiică a Alteţei Sale Regale Principele Moştenitor Constantin al Elenilor (a domnit ca Rege al Elenilor între 18.03.1913 şi 11.06.1917 şi respectiv 19.12.1920-27.09.1922) şi al Alteţei Sale Regale Principesei Sofia a Greciei (născută Sophia Dorothea Ulrike Alice, Principesă a Prusiei; ulterior Regină a Greciei), fiind botezată în greacă, cu numele “Eleni”. Actul său de naştere “al unei principese de sânge regal” a fost înscris în registrul special de stare civilă al Familiei Regale a Greciei, cu numărul 11.

Istoria zbuciumată a Familiei Regale Elene a adus-o în Elveţia, unde în anul 1920 l-a cunoscut pe Principele Moştenitor Carol al României (viitorul Rege Carol al II-lea), cu ocazia unei vizite organizate de Regina Maria, alături de fiicele sale, Principesele Elisabeta, Maria şi Ileana. În paralel, diadohul Greciei (George), şi-a repetat cererea în căsătorie către Principesa Elisabeta, care de data aceasta a acceptat-o. După o scurtă întâlnire a celor două familii reunite, în România, la întoarcerea în Elveţia Carol a cerut-o în căsătorie pe Elena, care, pe fondul durerii produse de decesul fratelui său (Regele Alexandru I al Elenilor, care domnea atunci în Grecia), a acceptat.

Decesul Regelui Alexandru I al Greciei a cauzat o răsturnare politică în Grecia, concretizată într-un referendum unde 99% din votanţi au ales restauraţia Regelui Constantin I. Întors din exil, acesta a fost însoţit de Elena şi Carol. La 10 martie 1921 a avut loc căsătoria celor doi, în Catedrala Mitropolitană din Atena, consfinţită printr-un tratat internaţional între România şi Grecia. După o scurtă perioadă în Grecia, aceştia s-au întors în România la 8 mai 1921.

La 25 octombrie 1921 s-a născut Regele Mihai I al României. Mama lui avea să-i fie, din primii ani de viaţă, model, prieten, stâlp de sprijin, în cele mai dificile momente ale vieţii, şi în ciuda greutăţilor cauzate atât de mediul politic, cât şi de Carol. Infidelitatea acestuia, combinată cu renunţarea sa la coroană, au condus, în ciuda demersurilor Elenei, la divorţul acestora, pronunţat la 21 iunie 1928 de Înalta Curte de Casaţie din Bucureşti, potrivit procedurii speciale prevăzute pentru membrii Familiei Regale. Potrivit deciziei Parlamentului, Principesa Elena şi-a păstrat titlul de Principesă a României.

În perioada 1927-1930, cât Regele Mihai a domnit prin intermediul Regenţei, Principesa Elena a fost principala persoană care a avut grijă de creşterea şi educarea acestuia. La 8 iunie 1930, după restauraţia carlistă, lucrurile au luat o întorsătură negativă, Carol al II-lea detronându-şi fiul şi impunându-şi stilul parental şi monopolul asupra vieţii Marelui Voievod de Alba Iulia (titlu creat de Carol al II-lea pentru fiul său).

Nu mai departe de un an, Elena a fost forţată să plece în exil de către Carol al II-lea, plecând în Germania, pentru a fi alături de mama ei, care a decedat la 13 ianuarie 1932. Ulterior decesului, ea a cumpărat Villa Sparta din Fiesole, Italia, care avea să-i devină reşedinţa principală pentru câteva decenii. Tot în anul 1932, Carol al II-lea i-a impus un nou regim de exil, care a ţinut-o departe de ţară şi aproape total separată de fiul său, până în anul 1940.

Întoarcerea sa în ţară a avut loc în contextul abdicării lui Carol al II-lea, Elena primind titlul de “Regină-Mamă” la 8 septembrie 1940. La 14 septembrie 1940 aceasta se întorcea în România, preluând un rol esenţial în a-l ajuta şi îndruma pe Regele Mihai I în aceste vremuri tulburi. Totodată, aceasta a avut un rol social activ, organizând colecte, ajutoare şi asistenţa medicală în timpul războiului şi al altor dezastre, cum ar fi Marele Cutremur. Perioada celui de-al Doilea Război Mondial este şi cea în care Regina-Mamă Elena a jucat un rol esenţial în salvarea vieţilor concetăţenilor de religie iudaică, fiind ulterior onorată cu titlul de “Drepţi Între Popoare”.

Acelaşi rol, de protector şi sfetnic, l-a avut regina şi după 23 august 1944, când s-a aflat mereu alături de Regele Mihai I, trăind împreună momentele grele ale abdicării forţate din 30 decembrie 1947 şi plecării în Exil. Şi aici, Regina-Mamă s-a preocupat de viaţa şi activitatea fiului său, fiindu-i alături în călătoriile istorice din Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite, unde acesta a prezentat situaţia reală din România şi pericolul sovietic asupra întregii Europe. Regina a efectuat de asemenea şi o audienţă la Vatican, în scopul de a încerca să-l înduplece pe Papa Pius al XII-lea să îşi dea acordul pentru căsătoria ortodoxă a Regelui cu Principesa Ana de Bourbon-Parma, demers însă fără succes. Totuşi, prin demersurile sale, Regina-Mamă l-a convins pe fratele ei, acum domnind ca Regele Paul I al Greciei, să organizeze căsătoria celor doi la 10 iunie 1948 în Atena, cu toate onorurile potrivite unui Şef de Stat.

Începând cu anul 1948, Regina-Mamă s-a întors la Villa Sparta, pe care a transformat-o într-o oază de linişte, cultură şi pace pentru fiul ei şi familia lui din ce în ce mai mare, în special pentru Majestatea Sa Margareta, care îşi aminteşte mereu cu afecţiune momentele petrecute alături de bunica sa.

Din cauza dificultăţilor financiare dar şi vârstei înaintate, Regina-Mamă Elena a vândut casa din Fiesole în anul 1979, mutându-se într-un apartament din Lausanne, aproape de reşedinţa Regelui Mihai şi a Reginei Ana.

Regina-Mamă Elena a trecut la cele veşnice la 28 noiembrie 1982, în vârstă de 86 de ani. Împărtăşania i-a fost dată de către preotul Bisericii Ortodoxă Greacă din Lausanne. Eugen Ionesco aprecia că “Regina a fost mereu un exemplu de demnitate şi onoare, chiar şi în momentele cele mai tulburi ale istoriei noastre.” (Scrisoare, 21 decembrie 1982). Funeraliile sale au fost organizate de fiul său, Regele Mihai I, în Lausanne. Slujba de înmormântare a fost oficiată de primul Mitropolit Grec Ortodox al Elveţiei, Damaskinos (Papandreu), asistat de preotul Alexandru Yosifidis, rector al Bisericii greacă din Lausanne, şi de un diacon. Mormântul său s-a aflat, între 1982 şi 2019 în Lausanne, în cimitirul Boix-de-Vaud. La baza crucii ortodoxe a stat scris “Elena, Regină-Mamă a României, Principesă a Greciei: 1896-1982”. Cu toate acestea, din motive de politică internaţională, autorităţile elveţiene au ales să înregistreze decesul său în actele se stare civilă, sub numele civil al Familiei Regale a Greciei, respectiv ca Helene Schleswig-Holstein.

Așa cum relatează ziarul din exil Credinţa (The Faith / Detroit, Michigan), “La 2 Decembrie 1982 a avut loc slujba înmormântării în biserica grecească din Lausanne, oficiată de I.P.S. Miropolit Damaschin, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, înconjurat de un sobor de preoţi. Familia Regală cu Regele Mihai I, Regina Ana şi Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria au fost de-a dreapta sicriului. La stânga au participat ambasadorii şi reprezentanţii diferitelor monarhii prezente şi trecute. La înmormântare a participat şi un mare număr de români din străinătate, care au venit să aducă omagiul lor Reginei-Mamă Elena, pe care au iubit-o şi au cinstit-o pentru dragostea ei pentru poporul român şi pentru credinţa ortodoxă pe care ea a avut-o şi a păstrat-o cu nespusă dragoste şi sfinţenie.”

Potrivit Radio Europa Liberă (3 decembrie 1982), “Cei care ţineau să aducă un ultim omagiu Reginei-Mamă Elena se adunaseră cu mult înainte de ora 14, formând o asistenţă numeroasă care făcea neîncăpătoare Biserica Ortodoxă Greacă din Lausanne, curtea bisericii precum şi intrarea. Mulţi români veniţi de la mari distanţe şi din mai multe ţări, unii reprezentând comunităţi sau organizaţii româneşti din exil, capete încoronate, nobleţea şi personalităţi europene, s-au regăsit la Lausanne, formând această asistenţă.[…] Biserica era înecată de flori şi coroane depuse atât de cei prezenţi cât şi de cei care nu au putut veni personal să-şi exprime compasiunea lor. […] Din cei care nu au putut veni personal şi care de asemeni au ţinut să aducă un ultim omagiu defunctei Regine-Mamă Elena, remarcăm coroanele de flori depuse de Majestatea Sa Regele Norvegiei, de fosta Împărăteasă Farah Diba, de tânărul Şah Reza Pahlavi al II-lea, de Principele Bertil al Suediei împreună cu Principesa Lilian. După terminarea serviciului religios s-a format convoiul funebru, luând direcţia cimitirului Boix-de Vaux din Lausanne, unde se află înmormântată şi Regina Victoria-Eugenia a Spaniei. La ceremonia de înhumare au luat parte numai membrii Familiei Regale. Preotul Yosifidis, rectorul bisericii din Lausanne, a citit ultimele rugăciuni liturgice.”

Ultimul gest al Regelui lângă mama sa este descris sugestiv de Illustrierte Neue Welt, din 15 decembrie 1982[1]: “Cu o privire împietrită, Regele Mihai I al României s-a apropat de mormântul alb de marmură din cimitirul Boix de Vaud din Lausanne. Pierdut în gânduri, a privit asupra sicriului din lemn de mahon roşu-cărămiziu, îmbrăcat în stindardul Casei Regale a României. Din paltonul său negru a scos o mică cutie din argint şi i-a deschis capacul. În ea se afla pământ românesc din patrie. […] Îndurerat, el a pus pământ din această cutiuţă pe sicriul Reginei Elena. Pământ al patriei, care i-a legat pe Mamă şi Fiu şi în vremuri bune, dar mai mult în vremuri negre.”

La parastasul ce a urmat ceremoniei au participat, alături de Familia Regală română, între alţii, Constantin, Regele Elenilor; Principele Alexandru al Iugoslaviei, Regina Marie-Josée a Italiei, Ducele de Aosta cu copiii, Principesa Margareta de Bourbon-Parma (mama Reginei Ana) cu Principele Michel şi Principesa Catherina, Principele Victor-Emmanuel al Italiei, Principesa Eugenia a Greciei, Principesa Olga a Iugoslaviei, Principesele Maria Gabriella şi Maria Pia ale Italiei, Arhiducele Geza al Austriei, Marele Duce de Baden şi soţia, Principele Ludovic de Baden cu soţia, ambasadorul Norvegiei precum şi ambasadorul Marii Britanii. Reprezentarea britanică era în dublă calitate, atât din partea Reginei, cât şi datorită faptului că Regina-Mamă deţinea şi cetăţenia britanică.

Condoleanţe au venit, între altele, din partea tuturor Familiilor Regale ale Europei, precum şi multor reprezentanţi ai nobilimii europene, alături de personalităţi şi prieteni din întreaga lume. O scrisoare deosebită de condoleanţe a venit din partea Principesei Ileana a României, datată Detroit, 30 noiembrie 1982, adresată Regelui Mihai:

“Ţie în exil, îţi este mai greu decât oricărui alt fiu, şi totuşi cred ca eşti recunoscător că ea este în final adormită şi în pace şi fără durere sau grijă. Nimeni nu o mai poate răni. Pentru ea, totul s-a terminat. Pentru noi, şi mai ales pentru tine, rămâne durerea, dar şi memoria unei fiinţe umane minunate, măreaţă şi bună, răbdătoare şi curajoasă. Din zi în zi, pierderea ei se va transforma în consolare, cu toate amintirile minunate pe care le ai.”

Servicii religioase în memoria Reginei-Mamă s-au ţinut şi în străinătate. Mai jos, cuvintele Părintelui Ivan Jankin, de la slujba în memoria Reginei ţinută la Biserica Ortodoxă Rusă din Firenze, în 23 decembrie 1982:

“Iubiţi fraţi,

Ne-am reunit aici pentru a ne ruga pentru sufletul roabei Lui Dumnezeu Elena. Un suflet căruia Domnul a binevoit să-i dea multe suferinţe, multe renunţări, multe umiliri: Ea a ştiut să le suporte cu demnitate şi fermitate, temperându-se prin muncă, ridicându-se mereu spiritual.

Ultima renunţare, ultima despărţire, aceea de spendida Vilă Sparta, de grădină preferată, de prietenii vechi, de Firenze pe care l-a iubit, a precedat cu puţin timp despărţirea sa de viaţa pământească. […]

Există o rugăciune comună tuturor creştinilor: să o recităm cu glas înalt toţi împreună în memoria Prietenei noastre: [urmează rugăciunea Tatăl Nostru]!”

Decesul Reginei-Mamă a fost reflectat şi în presa internaţională. Astfel, The Times, 30 noiembrie 1982, scria:

“Regina-Mamă Elena a României, care a decedat în Lausanne la 28 noiembrie, la 86 de ani, nu a fost soţia Regelui Carol al II-lea în timpul domniei sale în România între 1930 şi 1940: dar în virtutea sfatului său înţelept acordat fiului său, Regele Mihai, în timpul celor două domnii, era cunoscută ca Regina-Mamă a României.

Încă din copilărie, viaţa Elenei, Principesă a Greciei şi Danemarcei, fiică mai mare a lui Constantin, Principe Moştenitor şi mai târziu Rege al Elenilor, a fost marcată de extremele norocului şi nenorocului. Zilele fără griji ale copilăriei s-au încheiat în 1913, odată cu asasinarea bunicului său, Regele George. Câţiva ani mai târziu, tatăl său a fost forţat de o intervenţie străină să abdice şi să pornească, alături de familia sa, timp de trei ani într-un exil greu.

Căsătoria ei din 1921 cu Principele Moştenitor Carol al României promitea un viitor împlinit ca regină a lui, însă din cauza aventurii amoroase a lui Carol cu Madame Lupescu,  Elena a primit în schimb dezamăgire şi multă umilire. Aceste răni nu au fost vindecate nici după ce, în 1925, Principele Carol a plecat din România, renunţând la tron, iar micul lor fiu, Mihai, a devenit la scurt timp Rege. Ea a divorţat de Carol în 1928.

Rolul său în următorii cinci ani a fost de mentor înţelept şi afectiv al Regelui Mihai, dar bucuria sa relativă s-a încheiat când Carol s-a întors, a luat Coroana, şi a forţat-o să plece în exil din nou. […]

[După 1945 s-a aflat] mereu alături de fiul ei, susţinându-l în cursul multelor întâlniri dificile cu liderii comunşti ruşi şi români; a arătat dibăcie, hotărâre şi echilibru la cel mai înalt nivel. […]

Prin descendenţă şi înrudire, Regina Elena a fost între cele mai înalte personalităţi regale ale vremurilor sale. Prin ambii părinţi, putea să-şi arate descendenţa din Caterina cea Mare. Pe partea mamei, ascendenţa ei mergea prin Regina Victoria şi Regii Prusiei până la James I al Angliei şi Scoţiei.

În ultimii ani a locuit la Lausanne şi Florenţa. Anturajul ei era cosmopolit, căci ea era un lingvist talentat, vorbind fluent şase limbi. A arătat un interes constant pentru artă, şi se pricepea ea însăşi la desen şi acuarelă. […]”

Jewish Chronicle3 decembrie 1982, evoca rolul său în privinţa salvării evreilor:

“Regina Elena a României, care a jucat un rol important în încercările de a salva evreii din Bucovina şi Basarabia în timpul Holocaustului, a decedat luni în Lausanne, Elveţia, la 86 de ani.

“Supravieţuitorii Holocaustului din România şi Uniunea Sovietică vor dori să-şi prezinte omagiile memoriei Reginei Elena” a spus corespondentului nostru dr. Alexandru Safran, Rabin-Şef al Genevei, şi fost Rabin-Şef al României.

Ca mamă a tânărului Rege Mihai, Regina Elena l-a influenţat pe Mareşalul Antonescu, dictatorul român, să îmbunătăţească condiţiile evreilor pe care acesta îi deporta în teritoriul ocupat de sovietici Transistria, în august şi octombrie 1941. “Intervenţia regală” a spus dr Safran, “l-a convins pe Mareşalul Antonescu să permită transportul de provizii medicale şi al banilor colectaţi de alţi evrei către cei mai bine de 100.000 de evrei deportaţi în Transnistria.”

Iar Time, 13 decembrie 1982, avea o perspectivă umană:

“A murit în Lausanne Regina Elena a României, 86 de ani, impunătoare Principesă a Greciei şi Danemarcei, al cărei mariaj cu iresponsabilul Rege Carol al II-lea a produs drame tragice. Şapte ani după căsătoria lor din 1921, Regina cu o voinţă de fier, a divorţat de soţul său profund infidel, şi a început ulterior un exil european liniştit, declarând: “Viaţa mea a fost tristă timp de mulţi ani, iar acum plec în întuneric.” Mişcaţi de demnitatea şi graţia ei, românii i-au cerut să îşi reia îndatoririle regale, dar după aceea a servit doar ca Regină-Mamă şi sfetnic pentru fiul său, Regele Mihai, care a fost Rege până la lovitura de stat comunistă din 1947.”

Pentru autor, Regina-Mamă Elena este percepută, prin cuvintele Regelui şi ale Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, precum şi din scrisori, relatări şi fapte, ca o personalitate pe care destinul a aruncat-o în cele mai grele circumstanţe, personale, umane, politice şi financiare, pe care le-a depăşit prin trei trăsături de caracter esenţiale: credinţa profundă în Dumnezeu; un nivel impresionant de cultură şi educaţie, care i-au permis să cultive în jurul său o companie de cel mai înalt rang din lumea artei, a filmului, diplomaţiei, teatrului, dar şi economică şi militară; şi dragostea absolută faţă de fiul său, şi afecţiunea faţă de nepoatele sale, pe care i-a pus întotdeauna pe primul loc în deciziile sale.

Dumnezeu să o odihnească cu drepţii întru împărăţia Sa cea cerească. Veşnică să-i fie pomenirea ei!

[1]   Traducerile aparţin autorului articolului, care îşi asumă orice erori.

×

Căutare