CuprinsCaută

Principele Radu: În suta de ani care a trecut, Polonia a reprezentat pentru noi o ţară cheie

13.06.2019
TwitterFacebook

În suta de ani care a trecut, Polonia a reprezentat pentru România o ţară cheie, a afirmat miercuri principele Radu, subliniind că Familia Regală a avut în toată această perioadă un aport semnificativ la consolidarea relaţiilor dintre cele două state.
 

La Palatul Elisabeta a fost organizat miercuri un eveniment dedicat centenarului relaţiilor diplomatice româno-poloneze, la care a participat şi ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marcin Wilczek.

"În suta de ani care a trecut, Polonia a reprezentat pentru noi o ţară cheie, atât în vremurile interbelice în care urmau să vină tragedii care ne-au atins în mod egal pe amândouă naţiunile, dar şi în zilele noastre când, după eforturi considerabile şi după suferinţe mari în timpul Războiului Rece, ţările noastre se găsesc atât membre în NATO, cât şi în Uniunea Europeană, adică două dintre cele mai demne familii de naţiuni ale lumii", a spus principele.

El a ţinut să sublinieze că "Familia Regală a avut în toată această perioadă de 100 de ani un aport, uneori direct, alteori indirect, fundamental'', în consolidarea relaţiilor dintre cele două ţări.

"Sunt sigur că atunci când Regele Ferdinand şi omologul său polonez, mareşalul Piłsudski, au decis, în februarie 1919, să stabilească relaţii diplomatice, au avut neîndoios amândoi în minte atât poziţia geografică a ţărilor noastre, cât şi dimensiunile ample ale celor două state. Fiul său, bunicul Majestăţii Sale, Carol al II-lea, a mers mai departe. A fost aproape un fel de polonez onorific în sufletul lui, fiindcă a iubit ţara dumneavoastră şi a făcut tot ce este omeneşte posibil să o apropie de noi. Despre gesturile pe care România le-a făcut atunci, în anii '30, ştiţi dumneavoastră mai bine decât mine şi nu doresc decât să vă spun că pentru familia noastră a fost nu numai un gest de generozitate, dar şi o onoare să putem ajuta o ţară de importanţa dumneavoastră", a arătat principele, la eveniment.

Acesta a amintit că Regele Carol al II-lea ''are din nou numele dăltuit în identitatea Regimentului 57, devenit Batalionul Logistic de la Brigada a 17 Mecanizată a Republicii Polone'', iar Majestatea Sa a devenit între timp ''Patronul Regal'' al acestei brigăzi. "Şi legăturile noastre s-au înteţit (...) prin vizita Parlamentului Poloniei la Palatul Elisabeta şi apoi a Marii Unităţi însăşi, ceva mai târziu", a menţionat principele Radu.

La rândul său, ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marcin Wilczek, a evidenţiat bogăţia relaţiilor româno-poloneze, de-a lungul timpului.

Diplomatul polonez a evocat, printre altele, momentele vizitei de stat a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria cu Trenul Regal în Polonia, vizita de stat a Regelui Carol al II-lea în Polonia, însoţit de Principele Moştenitor Mihai, preluarea conducerii onorifice de către Regele Carol al II-lea a Regimentului 3 Puşcaşi "Wielkopolska", sau ajutorul dat Poloniei de Rege, Guvernul şi poporul român în anii celui de-Al Doilea Război Mondial.

Totodată, el a subliniat că în prezent Polonia şi România colaborează în numeroase iniţiative în UE şi NATO.

Alături de gazda serii, Custodele Coroanei Române, Margareta, şi de principele Radu, la eveniment au luat parte colaboratori ai ambasadei, reprezentanţi ai Armatei Poloniei, ai companiilor poloneze cu sediul în România, precum şi membri ai Parlamentului României şi ai societăţii civile. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

 

×

Căutare