CuprinsCaută

Banca de Alimente

27.11.2019
TwitterFacebook

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, președinta Crucii Roșii Române, a participat marți, 26 noiembrie 2019 la o seară găzduită de Banca Națională a României, pentru a aniversa zece ani de la crearea proiectul Banca de Alimente. A luat parte la eveniment Alteța Sa Regală Principele Radu.

Crucea Roșie Română consideră regretabil faptul că, în prezent, în România există zeci de mii de oameni care suferă de foame. Într-o societate responsabilă, orice persoană, printr-un gest simplu, poate să acorde un ajutor celor dezavantajați, care nu își pot procura singuri hrana. De zece ani încoace, prin proiectul Banca de Alimente, Crucea Roșie Română oferă ocazia de a se implica direct tuturor celor care doresc alinarea suferinței persoanelor vulnerabile.

În prezența guvernatorului Băncii Naționale, academicianul Mugur Isărescu, și a doamnei Raluca Turcan, viceprim-ministru al Guvernului României, Majestatea Sa a participat la întâlnirea oficială din sala de conferințe, unde au luat cuvântul reprezentanții Băncii Naționale, ai Crucii Roșii și ai Guvernului. Au onorat cu prezența reprezentanți ai unor importante companii și organizații din Capitală, precum și ambasadorii Marii Britanii, Elveției și Turciei acreditați la București.

În a doua parte a serii, participanții au venit în Sala de Marmură, unde maestrul în arta culinară Radu Ionescu a prezentat meniul pregătit de el pentru evenimentul dedicat aniversării a 10 ani de la debutul proiectului “Banca de Alimente”.

Tânărul maestru culinar a pregătit tot meniul folosind alimentele de bază, greu perisabile, care sunt colectate de Crucea Roșie pentru pachetele destinate familiilor aflate în nevoie.

 

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

 

×

Căutare