CuprinsCaută

Multilingvismul în dezvoltarea durabilă

27.05.2019
TwitterFacebook

Observatorul European al Plurilingvismului, organizație fondată în anul 2005 și aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu din anul 2010, a organizat la București a V-a ediție a Conferinței europene a plurilingvismului.

Conferința s-a desfășurat în zilele de 23 și 24 mai 2019, la Academia de Studii Economice din București, în timpul președinției României la Consiliul Uniunii Europene, și a avut ca temă rolul multilingvismului în dezvoltarea durabilă a societății.

Principele Radu a participat la lucrările celei de-a V-a conferințe în ziua de vineri, 24 mai 2019. Alteța Sa Regală a susținut, în Aula Mare a Academiei de Științe Economice din Capitală, conferința cu tema “Plurilingvismul pentru un viitor stabil”.

 

Fotografii de Daniel Angelescu

×

Căutare