CuprinsCaută

Principele Radu in vizita la Voievozii Poloniei ( 20-24 Ianuarie)

24.01.2003
TwitterFacebook

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila
Palatul Elisabeta

Buletin de presa - 24 ianuarie 2003
A.S Principele Radu de Hohenzollern-Veringen in vizita la Voievozii Poloniei

Primiri la SENAT, SEIM si GUVERN
VARSOVIA SI CRACOVIA, 20-24 IANUARIE 2003

 

Principele Radu a cuprins in misiunea sa urmatoarele nivele ale vietii poloneze: autoritatile centrale si locale ale statului, Biserica, Universitatea si Armata.

 

O dovada a legaturilor de secole dintre cele doua spatii a fost aceea a similitudinilor terminologice intre denumirile autoritatilor locale poloneze, si cele purtate cu multi ani in urma de unele institutii din principatele romane. In aceasta ordine de idei, reprezentantii Guvernului in teritoriu se numesc "voievozi", iar omologii presedintilor de consilii judetene se numesc "maresali".

 

Principele Radu s-a intalnit cu Maresalul regiunii Mazowia, dl.Adam Struzik, cu voievodul regiunii Malopolskie, Jerzy Adamik, cu vice-primarul Varsoviei - dl. Slawomir Skrzypek, cu vice-voievodul regiunii Mazowia- Maciej Sieczkowski iar in finalul vizitei va avea o intalnire cu primarul Crcoviei, dl.Jacek Majchrowski. Subiectele abordate in aceste intalniri au fost: parteneriatul necesar intre regiunile Poloniei si Romaniei, autonomia locala ( auto-conducerea, cum o numesc polonezii ), colaborarea intre administratiile locale, investitiile in infrastructura, drumul comun catre UE si NATO si posibilitatea conturarii unei entitati integrate Romania-Polonia, care sa dea stabilitate Estului Europei.

 

In intalnirea cu Ministrul Culturii - Waldemar Dabrowski, s-a convenit asupra importantei culturii pentru mentinerea identitatii nationale in conditiile integrarii europene, a fost subliniat rolul important pe care aceasta l-a jucat in tranzitia de la comunism la democratie si s-a insistat pe modalitatile in care aceasta poate fi conservata si valorificata: prin sprijinirea personalitatilor culturale si promovarea autenticitatii, in conditiile unei comunitati de valori esential diferita de aceea care a fost artificial creata in perioada comunista.

 

Parlamentul Polonez (SEJM) a fost o alta destinatie in vizita Reprezentantului Special. Principele Radu s-a intalnit cu vice-maresalul Camerei Deputatilor - Janusz Wojciechowski, cu vice-maresalul Senatului - dl.Kazimiersk Kutz, precum si cu liderii Grupului Parlamentar de Prietenie romano-poloneza. Relatiile polono-romane in secolul XX si in primii ani ai acestui secol, problema referendumului pentru accesul in UE din Polonia, alternanta politica si tensiunile generate de un eventual razboi in zona Golfului Persic au constituit tot atatea subiecte de dialog. Pe linia interesului national romanesc, AS Principele Radu a argumentat in favoarea sprijinului polonez in procesul de ratificare in care se inscrie acum Romania, pentru accesul deplin in NATO.

 

Cinci institutii academice de prim rang au fost vizitate de Reprezentantul Secial al Guvernului, in cele doua mari orase poloneze - Varsovia si Cracovia: Colegiul European Natolin, Academia Militara si Academia Diplomatica la Varsovia, Universitatea Jagellonian si Institutul de Studii Strategice - la Cracovia. Mentionam ca la Academia Diplomatica si la Institutul de Studii Strategice, Principele Radu a sustinut conferinte cu referire la contributiile Romaniei la secolul al XX - lea european, relatiile romano - polone, si imaginea unei viitoare Europe Unite. Cu ocazia fiecarei vizize la institutiile mai sus amintite s-au initiat proiecte de colaborare cu Universitati romanesti din toate regiunile tarii.

 

Desi aflat intr-o tara in care catolicismul acopera aproape in intregime spatiul confesional, AS Principele a tinut sa se intalneasca cu E.S.Mitropolitul Sawa, pastorul ortodocsilor din Polonia. Cei doi au vorbit despre legaturile cu Biserica Ortodoxa Romana, rolul Bisericii, Armatei si Academiei pentru viata oricarei comunitati, atitudinea tinerilor fata de Biserica, seminariile si colegiile teologice, intalnirea dintre Papa Ioan Paul al II-lea si Preafericitul Patriarh Teoctist precum si despre rolul Bisericii Ortodoxe intr-o Europa unita.

×

Căutare